miercuri, 25 aprilie 2012

Secrete pentru alungirea genelor

Mascara, un secret pentru alungirea genelor

Secretul genelor alungite constă în alegerea mascarei potrivite. Mascara trebuie nu doar să alungească şi să definească genele ci şi să le poată şi îngriji şi să le facă mai puternice. Cea mai simplă metodă de a-ţi defini ochii este, fără îndoială, mascara. Simplul contrast dintre genele negre (aplicate cu mascara) şi albul ochilor, poate avea un efect izbitor şi mai eficient decât cele mai complicate tehnici de combinare a fardurilor de pleoape. Cele mai noi tipuri de mascara conţin vitamine şi substanţe de îngrijire care au rolul de a-ţi proteja genele, de a le alungi şi de a le colora.

Învaţă să aplici corect mascara, de la rădăcină înspre vârfuri, dinspre colţul exterior al ochiului înspre colţul interior. Mişcările trebuie să fie efectuate de sus în jos cu periuţa cât şi în zig-zag, pentru a evita încărcarea genelor sau lipirea lor unele de altele. Aplică un strat de rimel la un ochi, apoi la celălat şi revino cu un al doilea strat pentru un plus de culoare şi intensitate a privirii.


Cleştişorul pentru gene

Cleştişorul pentru alungirea genelor ar trebui să devină nelipsit din trusa ta de farduri. Învaţă, aşadar, să-l utilizezi corespunzător: nu-l folosi prea aproape de rădăcina genei şi încearcă să nu presezi prea tare. Genele tale se vor curba în câteva secunde, iar dacă, în completare foloseşti şi un rimel pentru curbare, efectul este sută la sută!

Periuţa potrivită, pentru alungirea genelor

Alungirea genelor necesită o periuţă potrivită. Probabil ai remarcat şi tu că pentru fiecare tip de mascara există o periuţă specifică, pentru a-ţi alungi genele. Mascara pentru volum are de obicei periuţa groasă şi stufoasă, în timp ce mascara pentru alungire are periuţa curbată. Mascara pentru definirea individuală a genelor are periuţe de cauciuc, plastic sau silicon, cu peri rari. Dacă ai genele lungi e bine să optezi pentru o periuţă lungă, eventual curbată, care să aibă efect de lifting. Dacă dimpotrivă, genele tale sunt scurte, alege o periuţă scurtă şi foarte deasă, care să îţi permită să rimelezi chiar şi cele mai scurte gene.

Cum se aplică genele false?
 
Dacă natura nu a fost foarte generoasă cu tine la capitolul gene, poţi recupera foarte uşor apelând cu încredere la genele false. În situaţia în care experienţa nu te ajută şi nu ştii cum să le aplici, este indicat chiar să ceri pentru început, sfatul unei cosmeticiene. Apoi, vei vedea cum vei putea să ţi le aplici şi tu singură, apelând la acele kituri speciale pentru gene. Dacă doreşti, însă, doar un efect subtil, încearcă să aplici genele numai la colţul exterior al ochiului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

© Toc cui, minte brici, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena