miercuri, 29 februarie 2012

Ingrijirea sanilor

Sânii reprezintă un simbol al feminititătii, frumuseţii şi al sexualităţii. Invocând adesea motive referitoare la dimensiune, fermitate sau aspectul pielii, femeile nu sunt niciodată pe deplin multumite de bustul lor, constituind chiar obiectul a numeroase complexe şi frustrări.

Urmând cu regularitate şi conştiinciozitate câteva indicaţii pe care ţi le propunem, îţi vei putea îmbunătăţi condiţia sânilor si vei atrage ca un magnet deopotrivă privirile admirative ale bărbaţilor şi cele invidioase ale reprezentantelor aceluiaşi sex.

Sănătatea sânilor

În primul rând, vreau să-ţi atrag atenţia asupra importanţei menţinerii sănătăţii sânilor.

Cancerul la sân constituie o problemă foarte gravă, situându-se pe locul doi în ierarhia tipurilor de cancer ce afectează femeile din întreaga lume. Reţine însă că diagnosticarea precoce înseamnă şanse mult mai mari de vindecare, de aceea este necesar să îţi verifici periodic sânii pentru a remarca eventualele modificări ale lor. Apelează la doctor, pentru un examen clinic al sânilor, o dată la trei ani dacă ai între 20 şi 40 de ani şi în fiecare an, dacă ai peste 40 de ani. Mamografia este cel mai sigur şi eficient instrument de detectare al cancerului la sân şi este recomandabil să fie efectuat anual de către femeile cu vârsta de peste 40 de ani. De asemeni, poţi să îţi examinezi singură sânii prin palpare, la 10 zile după menstruaţie, pentru cele mai bune rezultate. Cel mai bine este să apelezi şi la un specialist, întrucât de multe ori când remarcăm modificări, poate fi prea târziu, situându-ne într-un stadiu avansat al bolii.

De asemeni, evită expunerile prelungite la soare şi nu uita să foloseşti o cremă cu protecţie solară adecvată.

Metode de întreţinere a sânilor

Sânii sunt formaţi din ţesut adipos, glande şi colagen (care îi menţine fermi) şi sunt lipsiţi de musculatură. O dată cu trecerea timpului, glandele şi colagenul scad şi sunt înlocuiţi de grăsime, sânii începând să se lase, cum spunem în limbaj comun. Îngrijirea sânilor constă în întreţinerea şi menţinerea elasticităţii pielii pentru a ne bucura de un bust frumos cât mai mult timp. Pentru aceasta îţi recomandăm următoarele:

- Stai dreaptă întodeauna! Vei beneficia de o postură a corpului frumoasă şi vei emana încredere în tine şi stil;
- Foloseşte un sutien potrivit mărimii sânilor tăi, care să îi susţină corespunzător şi investeşte în calitate! Foarte multe femei folosesc o mărime greşită a sutienului. Consultă un ghid pentru determinarea corectă a mărimii de care ai nevoie la sutien!
- Acordă importanţă sportului, în special înotului. Înotul ajută la tonifierea sînilor şi îţi modelează corpul într-un mod frumos şi armonios.
În cazul în care practici un sport solicitant, foloseşte un sutien special!
- Ai grijă la fluctuaţiile de greutate! Dacă eşti însărcinată sau ţii o dietă, masează-te regulat, dimineaţa şi seara, cu o cremă specială pentru menţinerea fermităţii sânilor.
- Apa rece este excelentă pentru tonifierea pielii, stimulează circulaţia sanguină. Trece duşul cu apă caldă şi apoi cu apă rece peste bust de câteva ori atunci cand faci baie şi încheie întotdeauna cu un duş rece, suportabil. În timp vei observa că sânii tai vor deveni mai fermi. Băile fierbinţi, în mod contrar, înmoaie ţesutul cutanat, şi mai ales sânii.
- După duş, foloseşte imediat un gel/cremă special pentru îngrijirea sânilor. Este momentul potrivit, întrucât acum pielea e pregătită să absoarbă toate substanţele hrănitoare conţinute de gel/ cremă. Poţi folosi şi creme şi măşti hidratante, care îţi vor face pielea deosebit de plăcută şi catifelată. În acest sens, poţi să apelezi şi la remedii naturale. O mască benefică pentru întărirea sânilor şi hidratarea pielii îţi poţi prepara singură, din mere şi lapte. Taie două mere în bucăţi mici, pe care le fierbi apoi într-un litru de lapte şi apoi le zdrobeşti. Aplică pe sâni pasta obţinută, asemănătoare piureului şi aşteaptă să acţioneze 15-20 de minute.
- Este indicat ca atunci când aplici crema, să acorzi atenţie specială şi masajului, care are un rol deosebit de important.
- Poţi să te răsfeţi şi la salon, lăsându-te pe mâinile unui specialist, pentru electrostimulare. Aparatul este dotat cu 2 electrozi de silicon în formă de cupe care transmit impulsuri electrice, stimulând musculatura bustului. Pentru efecte optime, la început este necesar să efectuaţi minim 4 şedinte intensive pe săptămână, urmând apoi să diminuaţi numărul acestora, pe măsură ce obţineţi rezultate.

Tratamentul de electrostimulare este însă contraindicat persoanelor care alaptează, celor care au suferit intervenţii chirurgicale în aceasta zonă sau care au fost diagnosticate cu cancer mamar.

Exerciţii speciale pentru sâni

Muşchii pectorali, situaţi sub sâni, sunt responsabili de fermitatea bustului tău. Poti purta un sutien normal, cu condiţia ca sânii să fie solicitaţi în mod regulat, practicând exerciţii speciale.

Exerciţiile pe care ţi le propunem sunt simple şi le poţi face de la tine acasă, de două-trei ori pe săptămână.

1. Impreunarea palmelor - stai în picioare, cu umerii şi braţele relaxate, de-a lungul corpului. Adu mâinile la nivelul sânilor si presează cu putere palmele una de cealaltă câteva secunde. Repetă de 15 ori.
2. Semiflotări - aşează-te cu faţa în jos, sprijinindu-te în palme şi genunchi şi încrucişează gleznele. Încordează braţele, muşchii abdominali, împinge bărbia în piept şi ridică încet corpul. Rămâi în această poziţie 4-5 secunde si apoi revino încet la poziţia iniţială. Poţi face 10 ridicări în trei serii, cu pauze între ele.
3. Exerciţii cu gantere - întinde-te pe spate, cu picioarele întinse si ţinând două gantere în mâini. Încordează muşchii şi ridică încet braţele, până când cele doua gantere se întâlnesc deasupra, paralel cu pieptul. Coboară braţele uşor, până la podea, controlând mişcarea, pentru ca exerciţiul să fie cât mai eficient. Gantere de 1-1,5 kg sunt suficiente pentru început, iar în lipsa acestora, poţi folosi sticle pline cu apă.
4. Forfecări rapide - după terminarea exerciţiului precedent, din aceeaşi poziţie, poţi executa forfecări rapide de braţe.
5. Forfecări orizontale şi verticale - cu ganterele in mâini şi braţele ridicate la nivelul pieptului şi puţin flexate, execută forfecaţii orizontale prin suprapunerea alternativă a braţelor. De asemeni, îţi recomandăm să faci şi forfecări verticale. Fă 10-15 astfel de exerciţii, în trei serii, cu pauze între ele.

Exemplu de exercitii:

 

Plante pentru mărirea sânilor

Există anumite produse ce au în compoziţie fitoestrogen, un compus pe baza de plante, cu efecte asemanatoare estrogenului, hormonul sexual feminin. Un nivel scăzut de estrogen este „responsabil” pentru sâni mai mici, mai puţin dezvoltaţi. De asemeni, estrogenul influenţează favorabil pielea, care devine mai elastică, strălucitoare, cu aspect catifelat.

Printre aceste produse se enumeră tinctura de mărar, de lemn dulce, de fenicul sau de iederă. Aceste produse nu sunt însă recomandate persoanelor cu tulburări de menstruaţie. Tincturile se pot prepara acasă sau cumpăra de-a gata de la plafar sau farmacii cu produse naturiste.

Acestea pot fi asociate şi cu uleiuri pentru masaj (de mărar, de germeni de grâu), pentru potenţarea efectelor. Masarea sânilor se realizează uşor, cu mişcări circulare, spre exterior, util pentru tonifierea sânilor sau spre interior, având drept efect creşterea în volum a acestora. Astfel dacă optezi pentru prima variantă, roteşte mâna dreaptă în sensul invers acelor de ceasornic şi mâna stângă în sensul acelor de ceasornic. Pentru cea de-a doua variantă, roteşte mâna dreaptă în sensul acelor de ceasornic şi mâna stângă în sensul acelor de ceasornic.

Sânii reprezintă o zonă foarte sensibilă şi trebuie să le acordaţi o îngrijire specială, dacă vreţi să beneficiaţi cât mai mult timp de sâni frumoşi, fermi, senzuali. Greutatea, moştenirea genetică, starea generală de sanatate, vârsta îşi pun amprenta drastic asupra aspectului tău exterior, dar prin adoptarea sfaturilor propuse pentru îngrijire şi înfrumuseţare, poţi întârzia sau contracara efectele neplăcute ale acestora.

sursa: sanatateatv.ro 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

© Toc cui, minte brici, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena